Despre telejurnal, sforăit şi greva foamei

Dinicu Braghină a pus mâna pe tastatură şi a furnizat nişte detalii picante despre perioada de început a radioului. Vă invit să le citiţi. Mulţumesc, Dinicu!

• Eugen Szakacs are dreptate când afirmă că genericul a fost prelucrat noaptea, după ora 20, oră la care zilnic înceta emisiunea, pe motiv că începea Telejurnalul TVR, iar lumea era avidă să vadă isprăvile minerilor. Noi din apartamentul de la etajul al cincilea deranjam sunetul televiziunii bucureştene şi de furie că auzeau emisia de la SONVEST peste imaginile TVR, vecinii aveau intenţia să ne arunce antena de emisie aflată pe acoperişul blocului.
• Îmi amintesc că într-o seară, între orele 19 şi 20, exact pe când se difuza Telejurnalul TVR fără vreo intenţie răuvoitoare, noi am suprapus piesa lui Alexandru Andrieş intitulată “Telejurnal”, care s-a potrivit de minune cu emisia TVR, piesă în care cantautorul vorbea despre telejurnalul de pe vremea “Împuşcatului” (“Astăzi iar, la Telejurnal am văzut caşcaval”). Asta a umplut paharul furiei telespectatorilor care au forţat uşa studioului ca să ne ameninţe cu evacuarea postului de radio.
• N-am avut încotro şi după două săptămâni ne-am mutat la etaj, pe strada Janus Panonius, cu aparatura pusă pe masa din sufragerie şi cu redactorii călare pe “Dricar”, care constituia zestrea fetelor doamnei Florica. Locul avea marele avantaj pentru cei care se trezeau la ora 3 dimineaţa, ca să fie prezenţi la 5, la “Matinal” şi pe care îi dobora somnul pe la ora 8 când terminau emisiunea, că se culcau vreo 2 ore în patul din studio lângă microfoane, ca mai apoi să poată să continue treaba de la ora 11 la 14, în emisia directă de la prânz. Cei care nu sforăiau erau avantajaţi şi lăsaţi să doarmă liniştiţi. Mai greu era pentru mine, care după nici 30 de secunde de relaxare începeam să dau “tonul” la somn. Eram obligat să mă refugiez într-o cameră de la parter, la doamna Florica, cea care mai rămăsese în propriul spaţiu încă vreo 2 luni.
• Cu toate greutăţile începutului acum consider că a meritat efortul.

• Dacă tot suntem la momentul rememorării începutului SONVEST, să nu uităm să vorbim despre primul reportaj direct realizat în a doua zi de probe cu regretatul Vasile Bajgyik, telefonist la Direcţia Sanitară Bihor şi el un deschizător de drumuri în ale protestelor “pe faţă”, cel care intrase în greva foamei, cu o zi înainte de debutul emisiei noastre. Îmi aduc aminte cu nostalgie că interlocutorului meu nu-i venea să creadă că era în direct pe un post de radio, unde să poată să-şi spună tot oful, liber şi necenzurat, mai ales adresându-se direct ascultătorilor. Am realizat atunci, la o oră de vârf, de maximă audienţă, ora 11 şi mai apoi la ora 14, dialoguri directe zilnice  circa 3 luni de zile, timp în care el întrerupsese grava foamei de două ori, pe motiv de deteriorare a sănătăţii, până când ultima dată s-a sacrificat, mergând până la capăt. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace, dar mă intreb retoric “De ce”?
• Dialogurile noastre erau necenzurate, cu durate variabile între 5-10 minute, care aveau o audienţă din ce în ce mai mare, după cum afirma chiar el, fiindcă primea telefoane de încurajare de la colegii din sănătate care confirmau că-l ascultau la radio zilnic şi erau bucuroşi că mai aud despre protestul său şi despre evoluţia sănătăţii sale. Autorităţile vremii erau preocupate de cu totul altceva, de cât de mult pot masca protestul lui Vasile, care nu dădea bine la postul nostru de radio şi pe sticlă la TVO.

Dinicu Braghină